…și atunci
o văpaie arse nemărginirea dintre noi
și ne-a descântat porumbeii în zbor,
sfâșiind o umbră pe care n-o puteam iubi
în lăuntrurile noastre geroase
cu memorii perlate,
îmbrățișate în amaruri albastre.
Te așteptasem într-un port
cu depărtate intrări
și rugile îmi erau catarge în flăcări.
Marea se oglindea în cuptoarele inimilor pereche
cenușă în temple însetate de dor
călătorind de eoni în refluxuri stelare.
Te așteptasem într-un templu
în suflet să-mi stai, să-mi rămâi
cu început și sfârșit.
Erai o presimțire diafană a unui zbor celest
pe când îngerii noștri nici nu se întâlniseră încă.
Dar marea îngheță într-un minut oarecare,
iar aripile-i ștrangulate de cuvinte
și neînțelesele lor
împietriră fluturul
în propriul
flutur
călător
…
Era doar o picătură din Oceanul cel Mare
Nescris, neumblat încă…
În timp ce dorul chema Oceanul
…la Mare.
