…și atunci

o văpaie arse nemărginirea dintre noi

și ne-a descântat porumbeii în zbor,

sfâșiind o umbră pe care n-o puteam iubi

în lăuntrurile noastre geroase

cu memorii perlate,

îmbrățișate în amaruri albastre.

Te așteptasem într-un port

cu depărtate intrări

și rugile îmi erau catarge în flăcări.

Marea se oglindea în cuptoarele inimilor pereche

 cenușă în temple însetate de dor

călătorind de eoni în refluxuri stelare.

Te așteptasem într-un templu

în suflet să-mi stai, să-mi rămâi

cu început și sfârșit.

Erai o presimțire diafană a unui zbor celest

pe când  îngerii noștri nici nu se întâlniseră încă.

Dar marea îngheță într-un minut oarecare,

iar aripile-i ștrangulate de cuvinte

 și neînțelesele lor

împietriră fluturul

în propriul

flutur

călător

Era doar o picătură din Oceanul cel Mare

Nescris, neumblat încă…

În timp ce dorul chema Oceanul

…la Mare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s