Gellu și Lygia Naum.

Ce prăpădiţi eram, Doamne, şi ce ne mai iubeam,/ ca nişte linguri de lemn nedesfăcute încă din trunchiul lor comun…” 

 

A fost o vreme pentru el cînd a trăit intuind-o şi aşteptînd-o. Şi chiar şi cînd a întîlnit-o în carne şi oase nu a recunoscut-o imediat, “din cauza dresajului la care sîntem supuşi în permanenţă, a conştientului care (deşi începusem de mult să mă eliberez) îşi mai păstra forţa de suprafaţă prin standardele de frumuseţe, cultură, spectaculozitate şi aşa mai departe pe care mi le impunea...”, aşa cum îi spune poetul Sandei Roşescu. În 1941, Gellu, ce tocmai revenise de la Paris, era concentrat pe front şi mai venea din cînd în cînd în Bucureşti. A întîlnit-o prima oară pe Lygia, care avea atunci 20 de ani, într-o sîmbătă, la nişte prieteni. “Acolo se jucau gajuri. Lygia ajunsese deja cînd în acel apartament a intrat Gellu. Hazardul obiectiv îşi făcuse deja apariţia şi androginul îşi începuse încet reîntregirea. Primul semn: la gajuri a ieşit ca Gellu să o sărute pe Lygia. Şi a sărutat-o. Apoi nu şi-au mai dat atenţie unul altuia. La un moment dat, Lygia a vrut să plece acasă, iar Gellu s-a oferit să o conducă pînă la tramvai. Pe drum au vorbit ceea ce obişnuiesc oamenii să vorbească pe drum. Şi-au spus la revedere şi asta a fost tot din acea primă întîlnire”, povesteşte scriitorul Iulian Tănase. 

 

REÎNTREGIRE. S-au revăzut peste două săptămîni, la un prieten al Lygiei, care învăţase să hipnotizeze şi voia să îşi încerce noile abilităţi. Prietenul n-a putut să o hipnotizeze, în schimb a reuşit Gellu Naum. “După ce şi-a revenit a fost foarte contrariată şi foarte nervoasă că cineva reuşise să o hipnotizeze. Din acel moment l-a privit mult mai atentă pe Gellu.” Au început să se întîlnească din cînd în cînd, să vorbească, să se sărute. “Pe 12 februarie 1943, Lygia a simţit că trebuie să-l vadă pe Gellu, care era concentrat la o unitate în Constanţa. Fiindcă era vreme de război, pentru a putea părăsi Bucureştiul avea nevoie de autorizaţie. S-a dus la poliţie, a stat la o coadă nesfîrşită şi a obţinut autorizaţia. Sîmbătă, 14 februarie, la ora 11:00 noaptea, Lygia se afla în Constanţa, căutînd Strada Mircea cel Mare, unde Gellu locuia în gazdă. A găsit adresa, a bătut în geam şi i-a auzit vocea – îl găsise. În frigul cumplit al acelei camere, cele două jumătăţi ale androginului Naum s-au întregit pentru prima oară, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătoare despre care aveau să afle zeci de ani mai tîrziu”, scrie Iulian Tănase în “Poveste adevărată despre reîntregirea androginului Naum”. 

 

Revelaţia a venit puţin mai tîrziu: într-o noapte din vara lui 1944, la fereastra odăii în care locuia Lygia a bătut Gellu Naum, purtînd în mînă un nufăr furat din Cişmigiu. Venise să îi spună că numai pe ea o iubeşte. “Şi iată că, într-o seară, plimbîndu-mă prin Bucureşti, am rămas ţintuit în mijlocul străzii. Şi s-a oprit, cred, tot mecanismul ceresc, încremenit în momentul acela. Toate standardele, toate etaloanele, inclusiv cele poetice, suprarealiste, revoluţionare, care mă mai lucrau pe zonele de suprafaţă, au pleznit. În locul lor s-a instalat o lumină simplă, un adevăr pe care ele mă împiedicau să-l văd: atunci am ştiut că o iubesc pe Lygia. Şocul eliberator a fost atît de puternic, încît nu exagerez cînd spun că lumea, întreaga lume, s-a oprit pe loc…”, îi spunea poetul mai tîrziu Sandei Roşescu, într-un dialog publicat sub numele “Despre interior-exterior”.

(http://jurnalul.ro/special-jurnalul/iubirea-care-ne-duce-in-miezul-miracolului-123058.html)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s