Să facem pasul

Anselm decide să facă pasul. El îi cere lui Iris să se căsătorească cu el. Ea îi răspunde fără ezitare: “Tu-mi oferi flori, dar eu pot trăi fără flori și fără multe altele, dar fără un lucru nu pot și nu vreau să trăiesc. Eu nu pot trăi nici măcar o zi dacă muzica din inima mea nu mă domină. Dacă o să trăiesc cu un bărbat, acesta trebuie să fie unul a cărui muzică interioară să se armonizeze cu a mea, iar unica lui dorință trebuie să fie ca muzica lui să fie pură“.

Răspunsul ei îl lăsă mut pe Anselm și, nervos, el zdrobește o floare în mână. Apoi, în marea tradiție a dragostei romantice, care cheamă iubitul la fapte eroice, Iris mai pune o condiție. Dacă el o vrea ca soție a lui, trebuie să meargă în căutarea acelui lucru de care îi amintește numele său. “Ai pierdut și ai uitat ceva important și sfânt, ceva care trebuie să fie trezit din nou la realitate, înainte de a-ți putea găsi fericirea. În ziua când vei fi redescoperit acel lucru, voi merge cu tine, ca soție a ta, oriunde vei dori “.

Iris dă glas cererii celei mai insistente, cererii fundamentale a dragostei: trebuie să-ți schimbi viața. Trebuie să trăiești în armonie cu muzica sufletului. Trebuie să afli cine ești cu adevărat și ceea ce îți dorești cel mai profund. Trebuie să te trezești din transă și să-ți găsești drumul înapoi acasă, la adevărata ta natură.

Nicio activitate din viața lui Anselm nu a fost vreodată atât de descurajatoare. Și, în timp ce el are îndoieli cu privire la ceea ce Iris vrea de la el, o voce din interiorul său recunoaște că fata are dreptate ” și a făcut aceeași cerere ca și ea”. Deși Anselm sperase că o căsătorie cu Iris i-ar putea oferi fericirea de care el fusese lipsit, acum își dă seama că relația lor îl cheamă către ceva mai profund – recuperarea sufletului său.

Și astfel el acceptă provocarea ei. Pe când caută în el misterul uitat pe care-l zărise în copilărie, Anselm este obligat să se confrunte cu adevărul dureros despre viața sa…El a devenit o coajă uscată și goală. Această confirmare este un prim pas, esențial, în reconectarea cu sufletul, pentru că sufletul e cel care simte durerea de a fi limitat la o cochilie goală. Din această întristare se naște un nou dor, acela de a se regăsi pe sine.

A ne regăsi pe noi înșine înseamnă eliberarea de personalitatea condiționată și a deveni individul autentic care ar trebui să fii. (Individ înseamnă ad-litteram nedespărțit – a avea acces la întreaga gamă a forțelor și potențialului nostru, în loc de a duce un trai divizat). Anselm pornește pe această cale și începe să revină la viață și să răspundă mai profund față de lumea din jurul lui. Oamenii observă o căldură nouă la el, o nouă vitalitate. În cele din urmă, el își dă seama că nu există cale de întoarcere din călătoria în care a plecat. 

(John Welwood, Dragoste și trezire)

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s