Iubirea, adevărul fundamental al inimii

Cuvântul “iubire” este cel mai atrăgător dintre toate cuvintele, dar și cel mai teribil, cel mai crud, cel mai dureros. Ființele umane s-au născut pentru a iubi și a se simți iubite. Accentuez aceste cuvinte. Ființele umane s-au născut pentru a se simți iubite și a iubi. Iar aceasta se trăiește în inimă. Care este însă starea cu care se confruntă adeseori ființa umană? Este frica de a nu se simți iubită, suferința de a se simți amenințată, frustrată, trădată și incapacitatea de a iubi cu adevărat. Care dintre voi ar putea să-mi spună că iubirea este o activitate intelectuală, că iubirea este o activitate fizică sau chiar că iubirea este acțiunea unei energii controlate, stăpânite și rafinate? Iubirea este chiar funcția caracteristică și adevărul fundamental al inimii. 

O inimă purificată va duce la o experiență trăită complet, neașteptată: a vă simți intens iubit chiar dacă nu există nimeni care să vă iubească. Evident, un nou născut la sânul unei mame minunate se simte iubit. Evident, dacă sunteți în brațele unei femei sau ale unui bărbat care nu v-a dezamăgit niciodată și care vă repetă “ești marea iubire a vieții mele”, vă simțiți iubiți. Dar experiența reală, despre care nu se poate vorbi, ci doar se poate încerca să se spună câte ceva, adevărata liniște și pace interioară, descoperirea ultimă, este o stare în care ne simțim iubiți intens chiar dacă suntem înconjurați de oameni care nu ne iubesc, care ne consideră adversari, care ne critică și încearcă să ne facă rău. 

Este perfect de înțeles faptul că unii oameni nu au putut exprima acest sentiment intens de a fi iubit – dar fără să știm de către cine -, această imensitate inexprimabilă de plenitudine, de bucurie, altfel decât în termeni duali: “pentru că nu sunt iubit de un altul în sens fizic, un alt bărbat, o altă femeie, sunt iubit de Celălalt absolut, adică de Dumnezeu”. Dar puteți să respingeți această terminologie și să descrieți aceeași experiență interioară. 

Ceea ce noi numim în mod obișnuit ” beatitudine” implică o beatitudine cu două fețe, iar aceste două fețe țin de iubire. Beatitudinea este o stare în care ne simțim iubiți chiar dacă întreg universul ne detestă. Este o experiență reală și care se trăiește în inimă, bineînțeles. Pe de altă parte, cealaltă față a beatitudinii este o stare în care iubim. Asta este tot. Dar nu îl iubim pe Isus, nu ne iubim gurul, nu ne iubim fiul, ci iubim totul, așa cum lumina luminează fără să aleagă ce luminează sau așa cum focul încalzește fără să aleagă ce încălzește. 

(Arnaud Desjardins, Calea Inimii)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s