studentul Einstein spunea..

Într-o sală de curs a unui colegiu, un profesor își ține cursul de filosofie.

– Să vă explic care este conflictul între știință și religie. Profesorul, ateu, face o pauză și apoi îi cere unuia dintre studenți să se ridice în picioare.

– Ești creștin, nu-i așa?

– Da, domnule, răspune studentul.

– Deci, crezi în Dumnezeu?

– Cu siguranță, domnule.

– Dumnezeu este bun?, continuă profesorul.

– Desigur, răspunde studentul, Dumnezeu este bun.

– Este Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?

– Da.

– Tu, tinere, ești bun sau rău?

– Biblia spune că sunt păcătos, adică rău, domnule. Profesorul zâmbește, cunoscător..

– Aha! Biblia! Se gândește puțin. Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă și tu o poți vindeca. Poți face asta. Ai vrea să-l ajuți? Ai încerca?

– Da, domnule, aș încerca, răspunde studentul.

– Deci, ești o persoană bună.

– N-aș spune asta.

– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuți o persoană bolnavă, dacă ai avea posibilitatea. Majoritatea ar dori să facă asta, dacă ar putea. Dar Dumnezeu, nu.

Studentul nu răspunde, așa că profesorul continuă.

– El nu ajută, nu-i așa?Fratele meu, care era creștin, a murit de cancer, chiar dacă se ruga zilnic la Isus ca să-l vindece. Cum de Isus este tot bun? Poți răspunde la această întrebare?

Studentul continuă să tacă.

– Nu poți răspunde, nu-i așa? Profesorul ia o înghițitură de apă din paharul de pe catedră, pentru a-i oferi studentului timp de relaxare și gândire.

– Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu este bun?

– Păi…da, răspunde studentul.

– Satana este bun, întreabă mai departe, profesorul? Studentul răspunde fără să ezite:

– Nu!

– Dar de unde vine Satana?

De data aceasta, studentul ezită puțin..

– De la Dumnezeu.

– Corect, replică profesorul. Dumnezeu l-a creat pe Satana, așa-i? Zi-mi, fiule, există rău în lume, corect?

– Da, răspunde studentul.

– Deci cine a creat răul? Dacă Dumnezeu a creat totul pe această lume, atunci El a creat și răul. Din moment ce răul există conform principiului că ceea ce facem definește ceea ce suntem, atunci și Dumnezeu este rău.

Din nou, studentul nu răspunde.

– Există pe lume boli? Imoralitate?Ură? Urâțenie umană? Toate aceste lucruri groaznice există?

Studentul, destul de jenat, răspunde:

– Da…

– Deci cine l-a creat?

Niciun răspuns.

Deodată, profesorul începe să se plimbe prin fața clasei. Adresându-se altui student, el continuă:

– Spune-mi, crezi în Isus Christos, fiule?

– Da, domnule profesor, cred, răspunde cel întrebat.

– Știința spune că ai cinci simțuri pe care le folosești pentru a percepe lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?

– Nu, domnule, nu L-am văzut.

– Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată vorbind, pe Isus al tău?

– Nu, domnule, nu l-am auzit.

– L-ai simțit vreodată pe Isus, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experiență senzorială cu Dumnezeu?

– Nu, domnule profesor, mă tem că nu.

– Dar totuși crezi în el.

– Da.

– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, știința spune că Dumnezeul în care crezi tu nu există. Ce spui despre asta, fiule?

– Nimic, răspunse studentul. Eu am doar credința mea.

– Da, credința, repetă profesorul. Asta este problema pe care știința o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci numai credința. Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune și el o întrebare.

– Domnule profesor, există căldură?

– Da.

– Există și frig?

– Da, fiule, există și frig.

– Nu, domnule profesor, nu există.

Profesorul se întoarce către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută. Studentul începe să explice.

– Poate să existe multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, puțină căldură sau deloc, însă nu există frig. Putem ajunge numai la 458 grade sub zero, care reprezintă frigul absolut. Astfel nu există frig, deoarece,dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute de -458 grade. În general, corpurile, obiectele transmit energie, iar căldura este cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Acest zero absolut (-458 F) reprezintă absența totală a căldurii. Vedeți, domnule profesor, frigul e doar un cuvânt pe care îl utilizăm pentru a descrie absența căldurii. Nu se poate măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece este energie. Frigul nu este opusul căldurii, ci doar absența acesteia. 

Clasa continua să fie învăluită în tăcere. Studentul își continuă pledoaria. 

– Dar întunericul, domnule profesor, există?

-Da, răspunse profesorul, fără să ezite. Ce este noaptea, dacă nu întuneric?

– Din nou ați răspuns greșit, domnule profesor. Întunericul nu este ceva, ci absența a ceva. Poate să existe lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă, atunci nu există nimic – iar acest nimic este numit întuneric, nu-i așa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui termen. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea să facem întunericul să fie și mai întunecat, nu-i așa?

Profesorul începe să-i zâmbească studentului din fața sa. Simțea că acesta va fi un semestru bun. 

– Ce vrei să demonstrezi, tinere?

– Vreau să spun, continuă studentul, că premisele dumneavoastră filosofice sunt greșite de la bun început și de aceea concluziile trebuie să fie și ele greșite. De data aceasta, profesorul nu-și poate ascunde surprinderea. 

– Greșite? Poți să explici în ce sens sunt greșite?

– Dumneavoastră lucrați cu premisa dualității, explică studentul. Susțineți că există viață și apoi că există moarte; că există un Dumnezeu bun și un Dumnezeu rău. Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce se poate măsura. Domnule, știința nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Folosește electricitatea și magnetismul, însă nimeni nu a văzut sau nu a înțeles încă pe deplin, vreuna dintre ele. Să consideri că moartea este opusul vieții, înseamnă să ignori că moartea în sine nu există. Moartea nu e opusul vieții – ci absența acesteia. Acum vă rog să îmi spuneți, domnule profesor, le predați studenților dumneavoastră teoria conform căreia ei au evoluat din maimuță?

– Dacă te referi la procesul evoluției naturale, atunci da.

– Ați observat vreodată evoluția cu proprii ochi, domnule?

Profesorul începe să dea din cap zâmbind când înțelege în ce direcție se îndreaptă argumentul studentului. Acesta va fi, cu adevărat, un semestru bun!

– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluției în desfășurare, continuă studentul, atunci nimeni nu poate demonstra că el are loc. Dumneavoastră le predați studenților ceea ce credeți, nu? Atunci ce sunteți, domnule profesor, om de știință sau predicator? 

Clasa murmura. Studentul așteaptă până ce emoția colegilor se mai stinge. 

– Ca să continui demonstrația pe care o făceați adineaori, colegului meu, permiteți-mi să vă dau un exemplu, ca să fie cât mai clar la ce mă refer. Studentul se uită în jurul său prin clasă și întreabă: Este vreunul dintre voi care a văzut creierul domnului profesor? Clasa izbucnește în râs. Studentul continuă: Este cineva care a auzit creierul domnului profesor, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut acestea. Deci, conform regulilor empirice, stabile și conform protocolului demonstrabil știința spune, cu tot respectul domnule profesor, că nu aveți creier. Dacă știința spune că nu aveț creier, cum să avem încredere în cursurile dumneavoastră? 

Acum clasa era cufundată într-o tăcere înfricoșătoare. Fiecare student aștepta reacția profesorului. Acesta se holba la studentul din fața sa cu o figură extrem de surprinsă. Într-un final, după câteva momente ce păruseră o veșnicie, profesorul răspunse:

– Presupun că va trebui să crezi, pur și simplu..

– Deci, replică studentul, acceptați că există credința și că, de fapt, credința există împreună cu viața. Ei bine, domnule profesor, există răul? Nesigur pe el, profesorul spune totuși:

– Desigur că există. Îl putem vedea zilnic în jurul nostru. Răul există din lipsă de omenie a omului față de om și față de celelalte ființe. Îl vedem în nenumărate crime și violențe, care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări reprezintă răul. 

După toate acestea, studentul aplică lovitura finală:

– Răul nu există, domnule – sau cel puțin nu există în sine. Răul înseamnă pur și simplu absența lui Dumnezeu. Este ca și întunericul și frigul – un cuvânt creat de om, pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului, lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca și frigul, care apare atunci lipsește căldura – este ca și întunericul, ce apare în lipsa luminii…

 

Studentul cu demonstrația nu era altul decât Albert Einstein.

(Victor, Viața îi dăunează grav sănătății)

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s