copii ai cerului si ai pamantului

..suntem un amestec de deschidere infinita si de limitare finita. Asta inseamna ca suntem minunati si dificili in acelasi timp. Avem defecte, suntem inchistati in tipare vechi, ne lasam purtati de val. Intr-adevar, suntem chiar imposibili in multe privinte. Si totusi, frumosi peste masura. Pentru ca nucleul a ceea ce suntem e creat din iubire, acel amestec puternic de deschidere, caldura si prezenta clara si transparenta. Iubirea fara limite reuseste mereu, intr-un fel sau altul, sa straluceasca prin forma ta limitata.

George Orwell a scris odata ca esenta umana nu consta in cautarea perfectiunii, ci in a fi “pregatiti ca in final sa fim invinsi si sfaramati de viata, acesta fiind pretul inevitabil de a ne oferi iubirea altor oameni” la fel de imposibili ca si noi. Relatiile umane par deseori imposibile, pentru ca nu par niciodata a ne implini idealurile si asteptarile. Iar si iar, ne forteaza sa ne confruntam cu suferinta si cu infrangerea, pana cand in final singura alternativa este sa ne lasam sfaramati, ca sa ramanem mai deschisi si mai iubitori in fata vietii in sine.

A da iubirii absolute forma umana implica a invata sa mentinem imposibilitatea din noi insine si ceilalti asa cum cerul sustine norii – cu delicatete si calm. Cerul poate face asta pentru ca deschiderea sa este mult mai vasta decat norii si nu se simte amenintat de ei. Daca ne sustinem imperfectiunile astfel putem sa le vedem ca marcatoare pe calea noastra catre devenire, si nu ca impedimente in fata iubirii sau a fericirii.

In cartea sa “Muncile iubirii”, Kierkegaard sustine ca iubirea adevarata nu-i imbratiseaza pe ceilalti in ciuda defectelor lor, ca si cum s-ar ridica deasupra lor. Mai degraba, il gaseste “pe celalalt demn de a fi iubit in ciuda si impreuna cu slabiciunile, greselile si imperfectiunile sale….Slabiciunile persoanei iubite nu te determina sa te indepartezi de ea sau sa transformi relatia in una mai rece; dimpotriva, sunteti strans legati cu mai multa solidaritate si conexiune interioara pentru a indeparta slabiciunea”.

Acelasi lucru este valabil si in iubirea de sine. Cand constientizezi ca frumusetea absoluta din interiorul tau nu poate fi umbrita de defecte, frumusetea pe care o reprezinti incepe sa tina la bestia ce pari a fi uneori. Atingerea frumusetii incepe sa inmoaie scutul bestiei. Atunci incepi sa-ti dai seama ca bestia si frumusetea merg mina in mina. Bestia nu este de fapt altceva decat frumusetea ta ranita. Este frumusetea care si-a pierdut increderea in sine pentru ca nu a fost niciodata recunoscuta pe deplin.
(John Welwood, “Iubiri perfecte, relatii imperfecte”)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s